Kavarna Zona Plaja

Kavarna este o mică localitate la Marea Neagră în regiunea Dobrudja aflată în Bulgaria având o populaţie de aproximativ 12.500 locuitori. Oraşul este situat la 48 km Nord de Varna, 49 Km de Dobrich, doar 12 km de pitorescul Cap Kaliakra şi 43 km de granita cu Romania,Vama Veche.Zona de Nord a oraşului este înaltă şi stâncoasă în timp ce sudul oraşului constă într-o excelenta plaja pitoreasca.Cele mai recente date istorice sunt din secolul 6 î.e.n si sunt legate de aşezarea Bizone populată de traci. Mai târziu, zona a fost dominată de greci şi tranformată într-o colonie greacă. În secolul 1 î.e.n oraşul a suferit de pe urma unui cutremur care l-a distrus aproape complet. Apoi a fost reconstruit şi inclus ca teritoriu al Imperiului Roman şi apoi al Bizanţului. După fondarea statului Bulgar in Peninsula Balcanică oraşul şi-a schimbat numele de mai multe ori. Astfel, s-a numit Karvouna, Karbona, Karnava şi în final Kavarna. Turcii l-au cucerit în 1393. Cu puţin înainte de eliberarea Bulgariei în 1878, oraşul a fost ars şi devastat. Oraşul Kavarna a fost încă o dată reconstruit şi a devenit un centru agricol si piscicol.În ultimii ani, Kavarna s-a transformat într-o excelentă locaţie de vacanţe, combinând confortul modern cu o atmosferă unică, pastrându-se în acelaşi timp atât liniştea cât şi sarm-ul.Pe dealul Chirakman, care se află la 3 km de Kavarna, se mai pot vedea ruinele fortăreţelor Romane şi oraşelor medievale. Site-ul arhelologic de la Zailata păstrează monumente semnificative şi artefacte din diverse perioade ale istoriei locale. O altă destinaţie pentru excursii locale este Capul Kaliakra, de asemenea un site arhelogic şi zonă natural protejată, faimoasă pentru legenda mai multor fecioare care nu au voit sa fie convertite la religia islamică, şi-au prins părul în cosiţe şi s-au aruncat în mare. Există în oraş mai multe muzee de vizitat – Muzeul Maritim şi al Dobrujei, Muzeul Oraşului, Muzeul Etnografic si doua biserici. Zona Dobrudja oferă condiţii foarte bune pentru turismul de vânătoare – sunt patru rezervaţii pentru vânătoare în oraşele Dobrich, Balchik, General Toshevo şi Tervel. Un număr important de spa-uri minerale şi zone cu nămol terapeutic sunt localizate în vecinătatea oraşului. Kavarna a devenit o destinaţie atractivă de asemenea pentru iubitorii de golf. Aceasta se datorează şi construcţiei a două noi terenuri de golf – unul între oraş şi Balchik si altul, de-a lungul coastei,linga mare. Oraşul a început să devină o locaţie pentru multe concerte ale trupelor bulgăreşti sau internaţionale (Deep Purple, Scorpions, Nazareth, Ronnie James Dio, etc.). De asemenea, oraşul găzduieşte festivaluri naţionale şi internaţionale de folclor şi alte evenimente culturale.

IMPORTANT: Zona de plaja se afla la 1.5 km de orasul Kavarna.

 


Filtru dupa:

    Tip unitate cazare:
    Tip oferta:
    Categoria de cazare:
    Tip transport:
    Tip masa:
Rezervare telefonica sau email

Oferte Kavarna Zona Plaja

Cazare Hotel Lighthouse Golf Spa

Hotel Lighthouse Golf Spa Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

Hotel LIGHTHOUSE GOLF & SPA este un loc cu un cadru natural deosebit, dedicat in special pasionatilor de golf, punand la dispozitie turistilor sai terenuri pentru toate nivelurile. Pozitionarea si facilitatile de car...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 15 Mai 2026 - 30 Octombrie 2026 )
Tip transport: Individual; La Cerere;
Tip masa: Mic Dejun (BB); Supliment DemiPensiune; Supliment All Inclusive;

pret incepand de la
40 €

Hotel LIGHTHOUSE GOLF & SPA

Regim de Masa: Mic Dejun                    

Categorie: 5*                  

Tarife / unitate / noapte

TIPUL DE CAMERA

Apartament pina la 4 persoane

vedere la park

vedere la mare

2 adulti + 1 copil (2 – 12 ani)

2 adulti + 2 copii (2 – 12 ani)

3 adulti

3 adulti + 1 copii (2 – 12 ani)

De la

Pana la

Sejur minim

 

 

01.05.2026

24.06.2026

3 nopti

80

90

25.06.2026

15.07.2026

3 nopti

95

105

16.07.2026

31.08.2026

3 nopti

125

135

01.09.2026

30.10.2026

3 nopti

80

90

TIPUL DE CAMERA

Maisonette VIP (125 mp) – vedere la mare

Pina la 4 Рers.

5 - 6 Рers.

01.05.2026

24.06.2026

3 nopti

90

105

25.06.2026

15.07.2026

3 nopti

105

135

16.07.2026

31.08.2026

3 nopti

135

155

01.09.2026

30.10.2026

3 nopti

90

105

Supliment demipensiune (optional)

Adult: 18 euro/zi

Copil (0 – 12 ani): 14 euro/zi

Supliment all inclusive (optional)

Adult: 25 euro/zi

Copil (0 – 12 ani): 18 euro/zi

Supliment patut copii (optional)

3 euro/zi

 

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 1 euro/zi.

Copil (2 – 12 ani): 0.80 euro/zi.

EARLY BOOKING – valabil pentru minim 5 nopti cazare

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.04.2026 – reducere de 10 %.

Reduceri

Copil pina la 2 ani – gratuit.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: mic dejun, demipensiune, all inclusive (functie de pachetul ales): Concept all inclusive: • mic dejun : un bufet generos sau mic dejun continental este servit in restaurantul principal "Alexandra" - 07: 30- 10:00
• pranz tip bufet sau meniu special cu o varietate de feluri (in functie cerintele sezonului) este servit in restaurantul principal "Alexandra"12:30-14:00.
• cina : tematica bufet sau dupa un meniu fix este servita in restaurantul principal "Alexandra" intre 19:00 si 21:00
• gustari: inghetata si gustari pe timpul zilei sunt servite zilnic 10:00 - 11:00 si intre 16:00-17:00 la piscina sau in lobby bar.
Lighthouse Golf & Spa Hotel bauturi: diferite bauturi racoritoare /0.200 l /: apa minerala, apa minerala carbogazoasa, Coca-Cola, Fanta, Sprite, tonic, suc; bere locala/0.330 l/; Vin la pahar/0.150 l/-rosu, alb, rose; Bauturi alcoolice locale /0.050 l/: vodca, gin, rom, tequila, rachiu, pastis, whisky, brandy; Bauturi calde: cafea la filtru si ceai; Bauturile sunt servite in restaurantul principal pe perioada meselor, precum si in barurile hotelului. Perioadele pot varia.
Urmatoarele baruri servesc bauturi din pachetul all inclusive:
10:00-22:00 Lobby Bar
10:00-21:00 Infinity Pool Bar (in sezon)
10:00-19:00 Barul 19 Hole
10:00-17:00 Barul de pe plaja "Cherry Beach" (in sezon)
Nota: - Toate bauturile sunt servite la pahar iar produsele din minibar nu sunt incluse in pachetele all-inclusive.
Pachetul all-inclusive se termina la pranz in ziua plecarii. Pentru a beneficia de serviciile all-inclusive, oaspetii trebuie sa poarte bratarile.
Restaurantele sunt deschise in functie de cererea de sezon - Hotelul isi rezerva dreptul de a modifica facilitatile si programul fara notificare prealabila.
Dine Around: Daca ati rezervat un pachet cu demipensiune sau All inclusive puteti alege 2 seri in care va puteti bucura de cina in restaurantele noastre a la carte - de Fouquet si Prestige - cu rezervare prealabila.
Rezervarile trebuie facute pana la ora 15:00 in ziua precedenta, la receptia hotelului. Dine Around se aplica doar pentru oaspetii cu rezervare de cel putin 7 nopti cu pachet All Inclusive sau demipensiune.

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Hotel Tracian Cliffs Golf Beach

Hotel Tracian Cliffs Golf Beach Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

Hotel TRACIAN CLIFFS GOLF&BEACH RESORTS ofera oaspetilor sai o experienta unica, combinand cu grija, traditionala arhitectura locala cu natura uimitoare si nealterata de la mal...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 14 Martie 2026 - 4 Decembrie 2026 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: Mic Dejun (BB); Supliment DemiPensiune;

pret incepand de la
55 €

TRACIAN CLIFFS GOLF&BEACH RESORTS 

Regim de Masa: Mic Dejun                    

Categorie cazare: 5* 

Tarife / unitate / noapte

TIPUL DE CAMERA

Studio Large

1 adult

2 adulti, 1 adult + 1 copil

De la

Pina la

Sejur minim



14.03.2026

01.05.2026

3 nopti

87 €

110 €

02.05.2026

26.06.2026

3 nopti

104 €

127 €

27.06.2026

04.09.2026

3 nopti

121 €

144 €

05.09.2026

23.10.2026

3 nopti

104 €

127 €

24.10.2026

04.12.2026

3 nopti

87 €

110 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor

1 adult

1 adult + 1 copil

2 adulti + 1 copil


1 adult + 2 copii


14.03.2026

01.05.2026

3 nopti

104 €

135 €

155 €

02.05.2026

26.06.2026

3 nopti

121 €

161 €

181 €

27.06.2026

04.09.2026

3 nopti

142 €

178 €

198 €

05.09.2026

23.10.2026

3 nopti

121 €

161 €

181 €

24.10.2026

04.12.2026

3 nopti

104 €

135 €

155 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu doua dormitoare

2 adulti

3 adulti

4 adulti

14.03.2026

01.05.2026

3 nopti

169 €

171 €

173 €

02.05.2026

26.06.2026

3 nopti

203 €

205 €

207 €

27.06.2026

04.09.2026

3 nopti

237 €

239 €

241 €

05.09.2026

23.10.2026

3 nopti

203 €

205 €

207 €

24.10.2026

04.12.2026

3 nopti

169 €

171 €

173 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu trei dormitoare

4 adulti

5 adulti

6 adulti

14.03.2026

01.05.2026

3 nopti

220 €

222 €

224 €

02.05.2026

26.06.2026

3 nopti

271 €

273 €

275 €

27.06.2026

04.09.2026

3 nopti

322 €

324 €

326 €

05.09.2026

23.10.2026

3 nopti

271 €

273 €

275 €

24.10.2026

04.12.2026

3 nopti

220 €

222 €

224 €

Supliment demipensiune (optional)

Adult: 30 euro/zi.

Copil (2 – 12 ani): 20 euro/zi.

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 7 euro/sejur.

Copil (2 – 12 ani): 7 euro/sejur.

Supliment Gary Player Signature Golf Course (optional 18 gauri pentru oaspeții hotelului)

120 euro/zi.

EARLY BOOKING

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.03.2026 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.04.2026 – reducere de 15 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 27.05.2026 – reducere de 10 %.

Reduceri

Copil pina la 2 ani – gratuit.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: mic dejun tip bufet in restaurantul El Balcon del Mundo, 24/24 punct de informare și receptie, gratuit internet Wi-Fi în restaurante și în jurul piscinei centrale, sala de fitness, seif la receptie, tenis de masă, folosirea gratuită a 5 piscine cu sezlonguri si umbrele, cafea, ceai și apă minerală de Bine ai venit, transport gratuit/la plajă (plaja Topola și Bendida). În timpul meselor apa minerala, suc sau un pahar de vin.

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.

 




Copyright © 2024 VGtour Romania. Site creat de ColorPixel

Gazduit de www.zooku.ro Partener Portalturism.com